Din nou e mai...

Îţi aminteşti cel mai? Erai mireasă-
În braţele-mi o floare de cireş.
Toţi ne urau copii frumoşi, o casă...
Ce fericit eram! Tu m-ai ales!

Au fost de toate: prunci, o casă mare,
Nunţi, cumetrii... şi-o dragoste-n zenit.
Şi ploi au fost însă treceau în soare
Căci ne păzea un Cer ce ne-a unit.

Apoi furtuni şi-o grindină să spargă
Acoperişul ce-l zideam în doi,
Cel mai din amintirea mea să şteargă
Căci am rămas doar EU unde-am fost NOI.

Sunt azi deacum cărunt... La fel de dulce
Şi tînără-ai rămas ca-n ani trecuţi...
Din ochiu-mi trist o lacrimă se smulge-
A fost ca ieri, dar ani deacuma-s mulţi.

E fiica ta şi-a mea ca mîini mireasă
Şi fiul mare- şcoala-a-absolvit.
La fel ca tine fiica-i de frumoasă,
Iar fiul... cum iubeai! Dar n-ai venit...

Tu îl priveşti? Azi îl admiră satul!
Dar cum i-a fost? S-a vrut în braţe strîns...
Azi nu e cel ce-l cuprindeai, e altul-
Pruncia lui cu tine-atunci s-a stins.

Tu ai rămas şi azi la fel de jună-
Peste puţin vei fi ca fiica ta...
De ce-ai lăsat cel mai să ne apună
În plîns şi în „nicicînd nu te-om uita”...?