aş vrea...

Ce mult aş vrea cu flăcări să răspund
cînd cu scîntei mă plouă-a ta chemare,
că disperat doresc, (să nu ascund),
un leagăn din final de aşteptare.

Ce mult aş vrea să nu mă mint că eşti
nălucă dintr-un miez de lună plină
din nopţile cînd îmi spuneam poveşti
şi-mi coborai în vis de Cătălină.

Ce mult aş vrea să te numesc "iubit"
lăsîndu-mi gura gurii tale pradă
să simt de sînu-mi braţu-ţi împletit,
pe umbra mea să las a ta să cadă.

Ce mult aş vrea s-auzi cum strigă "da"
răspunsu-mi cînd e pauză-n tăcere,
cînd disperarea prinde a trăda
din lipsă de alint şi mîngîiere.

Ce mult aş vrea să mă găsesc în zori
cu firea-mi de făptura ta învinsă,
cu inima-mi- orchestră de viori
şi soarta-mi cu destinul tău încinsă.

dor...

Cu palma şoaptei te ating pe buze
curgînd pe braţe, piept, mai jos... mai jos...
dorinţele chemîndu-mi călăuze
să te alint cu versul meu sfios.

Să-ţi spun de-un dor ce a aprins pojarul
în firea mea dorită de-al tău braţ,
uitînd între permis şi ne... hotarul
cu gura mea spre-a ta să mă înalţ.

să cresc pe trunchiu-ţi braţele-mi liane
aroma şi-al tău gust să savurez,
să te gătesc cu-atingeri diafane
lipită strîns de tine să vibrez.

Să te primesc pe limba-mi însetată
sorbind nectarul dulce, nesecat-
să nu mă poţi lăsa apoi uitată,
din patul meu să nu te las plecat.

Şi să uităm distanţa dintre rime
şi visul devenit de-acum real...
(iubite, sper să nu-mi impuie crimă
cea lege despre cuplul ideal).