Tăcerea mea

Tăcerea mea cînd o să-ţi pară lungă
şi cerul trist, posomorît de dor
o frază doar trimite cu-a ta rugă
"iubito, vino-n grabă, te ador."


Şi voi urca în plasele astale
venind spre tine pe aripi de zbor
să mă dizolv în mierea gurii tale
ademenită de al tău fior.


Să te citesc precum odată versul
ce m-a sedus, nebună să devin,
să-mi fie pat şi soartă Universul,
văzduh să-mi fie cîntul tău divin.


Să părăsesc apoi destinul, solul,
să urc în tren doar cu biletul "dus"
să întregeşti în cartea-mi scrisă golul
îndepărtînd la maxim cel apus.

Joc

Nu e decît un joc
în teatrul nostru- Tera,
dorindu-ne un loc
făr a ne sparge sfera,
în care şi captivi
suntem şi împăraţi
(dar spre regret fictivi)
cu întîmplarea fraţi.
Un joc cu-al tău destin
cînd mă accepţi himeră,
crezînd că mi-e puţin
venirea-mi efemeră,
şi îmi asum credit-
o scenă-mi mai zidesc,
că voi plăti debit
lucid eu uit firesc.
Să ne jucăm, te chem-
mai e pîn la plecare,
actori aici suntem
pe scena trecătoare,
şi-n mîinele banal
ajunşi pîn la soroc,
juca-vom joc final
lăsînd pe altu-n loc.

Reproş

Al tău reproş de nerăbdare
pentru răspunsu-ntîrziat-
o notă tristă în scrisoare
pe chip un nor a desenat.
Căci nu ai auzit peniţa
cum îţi şoptea pe snop de foi
de dor, ce zbuciuma fiinţa...
Dar EU şi TU nu facem NOI.


Iar în gramatica iubirii
ne e pluralul separat,
cînd îndulceau amarul mirii
tu altă gură-ai sărutat.


Cercăm petalele căzute
să le-adunăm într-un bujor,
dar nu mai vreau să ne asculte-
ni-i verbul fără viitor.


Adăugăm în conjugare
şi nişte prunci ce-ţi sunt străini
să deseneze-o depărtare.
Destinu-i trandafir cu spini.

Din amintiri

Eu te-am aprins în mine,
Te-adusei din cîndva,
Aducerea-mi aminte
Îmi fu scînteia cea.

Şi mi-ai pătruns în sînge,
În tot ce astăzi sînt,
Prezenţa ta mă-nvinge
Şi mă transformă-n cînt.

Dar undeva departe
Se plimbă pasul tău,
Şi eu-l mi-l împarte_
Sa vii:vreu si nu vreu.

Căci te-am aprins în mine
Din ce mi-am amintit.
Dar dacă ce ţin minte
Din nou m-a amăgit?

Prunca

Nu m-acuzati de POEZIE,
Bucată e din viaţa mea,
Insă independentă,vie,
Tutelă sie nu mă ia.

Ea îmi tot macina internul,
Zidită-n carnea-mi cînd se vrea.
UNDE SFÎRSIT ARE INFERNUL!
Stapînă-i ea,eu-roaba sa.

De chinul naşterii s-amuză
Şi ma deşteaptă fără zori
Precum şi pruncul,fără: "scuză",
Cerînd să-i nasc şi nasc surori.

CE CRUDĂ-I POEZIA MEA,
AH! PRUNCA MEA,STĂPÎNA MEA.

Tăcerea

Ea poate fi plăcută,
dorită poate fi,
cînd seară obosită
o joie deveni.

Şi poate-apăsătoare
să fie undeva,
cînd o mamică-aşteaptă
veşti de la fiica sa.

Însă a ta tăcere
vorbeşte-atît de mult,
încît nici că mă satur
fiorul să-i ascult.

Poza

Că-ţi ştiu orice celulă-mi pare,
Şi focul ce prin vene-ţi curge,
Ce cotituri norocu-ţi are,
Pîn-unde lacrima te-ajunge.

Şi despre ce-ţi tăcuse gura,
Cînd îmi şopteai minciuni o mie,
Şi cum te-a chinuit arsura,
Cînd umbra n-a vrut sa te ştie.

Ştiu cine inima îţi pradă,
Ştiu ce-ar vrea ochiu-ţi să admire.
Dar inima-mi ar vrea sa vada,
Ce-ascunde-n poză-a ta privire.

Raţiune

Un lan de spice e o raţiune,
Iar florile de cîmp emoţii sînt.
Cum fără flori,fără pe frunţi cunune,
Fără parfumul lor purtat de vînt.

Un cer cu nori,cu soare-i raţiune,
Emoţii sînt steluţele de sus.
Cum făr-aceste Ah!-uri a minune
Cînd şi pe noi in taina-li ne-a inclus.

O slovă de poet e-o raţiune,
Dar cum s-o nască far-dureri în piept.
Fără emoţii ce-ar putea el spune,
Fără un dor şi fără un "aştept".

Cînd nu eşti...

Cum i-i aripii să nu zboare?
Ce este ziua fără soare?
Există apă făr-izvor?
Sau aşteptare fără dor?

Cum să se nască-o depărtare
Atunci cînd început nu are?
De unde umbra s-ar lua
De nu-i în prajmă cineva?

Şi cum poetul o să fie_
Cînd nu eşti tu-nu-i poezie.

Criză

Te topeşti încet cu-ncetul,
Solul mi-e deacum uşor,
Nu se mai destramă bietul
Între patimă şi zbor.

Dar şi veşnicia-mi piere,
Se topeşte precum tu,
Muza versul nu-mi mai cere,
De ea libera-s de-acu.

Dar pustie este ea,
Tristă libertatea mea.

Admiraţie

O tăcere plină de-a ta şoaptă
în arhiva gîndului salvată,
să vorbesc cu tine cînd nu eşti
căci de ghematome te fereşti,

ce-s aduse de-ncîntare mea.
(Cum să crezi,cînd nu te vezi prea-prea-
doar durere în năsădituri
şi-ameţita pace să ţi-o furi

cu speranţa-n dulcele meu spus).
Dar povara ce o ai de sus?
Ai crezut,e binecuvîntare?!
Ba,e-n sol şi cuget frămîntare,

doar cei tari de har rămîn ne-nvinşi,
în capcana slavei nu sunt prinşi.

Iar în admiraţia ce-ţi port,
nu-i al tău şi nici al meu aport.

Muza

La fel tu mi-ai rămas.Să-mi fie
Pe veci motiv de poezie
Şi chipul tău,şi vorba ta,
Şi ce nu eşti,şi ce te-aş vrea...

Cînd versu-mi cînta Patria,
O palmă-mi eşti din ţara mea.
Cînd parcă mă inspiră Luna,
Cu Luna eşti şi tu totuna.

Cînd vreau să-i cint pe ai mei prunci,
Copil la sîn îmi eşti atunci.
Şi cînd în vers mă înfior,
Al meu iubit eşti şi-al meu dor.

Poezia

Neputrezia ce-i în mine,
spre-al tău etern adesea vine,
Şi nu-i în competenţa ta
acest tandem a dezlega.

Degeaba-n linişti stai ascuns,
aici păcatul n-a ajuns,
Un Înger poezie-i frate
iar caile ei_preacurte.

Şi cînd tu te lipesti de ea,
Nu un păcat,se naste-o stea.

Să tac

De nouă veşnicii tot taci,
Curînd va fi să te prefaci
În umbră fără de ecou,
Sau obelisc pentru erou.

Şi nu sunt sigură c-aş vrea,
Să nu mai am tacerea ta.
Mi-i frică,ce-ai putea să zici?
Dacă să cînt îmi interzici?

Căci n-am să pot ncicînd s-o fac.
Mai bine taci, decît să tac.

Geometric

Ah,eşti atît de geometric
şi văzu-atît ţi-e de precis.
Ţi-e albul alb si negrul negru_
tu-n miez de zi luceafăr stins.

Cum să vezi doar că iarba-i verde
şi printre frunze gîze zbor,
Cînd verde-i ochiul ce ma pierde
şi mă zideşte în fior?

Cum să vezi doar că roua-i rouă
şi nu de astru lacrimi sînt?
Cum e prin ploaie cînd doar plouă
Şi nu-i mesaj de la cel sfînt?

Orb

Văzut-ai cer cu soare
neafectat de nori?
Dar cînd orfan e naltul,
cînd e lipsit de zori?

Ţi-a fost să zbori petală
din turnul cu parfum?
Cum e să zbori taciune
invăluit de fum?

Dar ce ştii,cer,tu,floare,
cum este de a fi,
cînd nu e cu putinţă
din noapte-a vă privi?

Haos

Era atîta haos
în creştet şi în piept,
că am oprit cîntarea
în mută din încet.

Şi am vărsat cerneala
pe şapte veacuri lungi,
c-ai să-mi învii tu pana
să fi ştiut atunci...

Şi ce să fac cu pruncii
ce se tot nasc acu?
Eu mamă-s POEZIEI,
iar tată îi eşti tu.

Muza

Şi vine zi,cînd totul seacă,
ca apa rece în izvor
cînd nu e un drumeţ să treacă,
să-şi răcorească un fior.


Şi poate-un Robinzon să-şi uite
şi al său chip,şi al său grai,
de nu-i o Vineri să-l asculte,
să-l mîngîie,cînd zice:Vai!


Şi un poet să-şi rupă pana,
să-şi tacă versul ar putea.
Dar nici decum să-l lase rana
că-l ignorase Muza sa.

Gluma

Sus,acolo,cineva
pentru noi a hotărît_
tu să-mi fii durerea mea,
aşteptarea ta că sînt.

Şi de cerci să te revolţi,
că îţi tulbur liniştea,
ştii,planarea tu îmi porţi,
nu eu sunt stăpîna mea.

Căci marionete-acum
pentru gluma cea de sus.
Parcă noi ne-alegem drum?
Are rost să stai ascuns?

Numele tău

Eu astăzi,ce să prind de veste!?
Cind numele-ţi rostii,
Păru că gura miere-mi este
Şi-n glas fiori simţii.

Căci începu aripi să crească
Din numele ce-l ai,
Cine-ar putea să se-ndoiască
Că-i cel mai dulce-n grai?

Aceste două mici silabe
Rostesc şi mă încînt.
Ce e,că al tău nume oare
să-l chem aş vrea,să-l cînt?

Sentinţa

În Univers m-am rătăcit,
Tu_centrul lui,mă ignorezi,
Pe-orbita ta nu m-am găsit,
Căci îmi furi bolta să mă pierzi.

Sub tălpi nici sol nu am de-acum,
Nici libertate sub aripi,
Nadejdea mi-o culeg din scrum,
Căci nu-ncetezi să mi-o risipi.

La crima-mi e sentinţa ta_
În mine-ntemniţată-n veci,
Căci dorul ca mai ieri te vrea.
Dar tu din proza-ţi cum să pleci?

Antipatie

Nu ţi-a plăcut că te-am visat,
Nu ţi-a plăcut că te-am chemat,
Că mă-nfiori nu ţi-a plăcut,
Că-am un regret_nu te-am avut.

Că nici măcar nu-ncerc să tac,
Că nu te vreau sa mă prefac,
Că nu am dispărut de tot.
Ah!nicidecum să-ţi plac nu pot.

Cunosc antipatia ta_
Ai aşteptat s-o fac cîndva,
De-un veac ţi-e visul ocupat.
Dar eu abia m-am deşteptat.

A ierta

Ce-ai vrea sa fac, sa poti sa ierti?
caci una am,nu doua vieti,
si nu de ieri incaruntesc_
mai am putin,sa reusesc.

Ca-atitea,of,am adunat
in acesti ani pentru iertat.
Povara ce o port e grea_
cum sa ma duc in sol cu ea?

Pentru o binecuvintare
de sus,
poate imi dai iertare
sa poti striga la Dumnezeu:
"Ma iarta,Doamne,cum iert eu..."

Caci neiertare-i tot povara,
spre casa Domnului nu zboara
si cind te va chema sa vii
iertare cui vei da?
mai stii
daca atunci voi mai pasi
sau bulgare de sol voi fi...