Admiraţie

O tăcere plină de-a ta şoaptă
în arhiva gîndului salvată,
să vorbesc cu tine cînd nu eşti
căci de ghematome te fereşti,

ce-s aduse de-ncîntare mea.
(Cum să crezi,cînd nu te vezi prea-prea-
doar durere în năsădituri
şi-ameţita pace să ţi-o furi

cu speranţa-n dulcele meu spus).
Dar povara ce o ai de sus?
Ai crezut,e binecuvîntare?!
Ba,e-n sol şi cuget frămîntare,

doar cei tari de har rămîn ne-nvinşi,
în capcana slavei nu sunt prinşi.

Iar în admiraţia ce-ţi port,
nu-i al tău şi nici al meu aport.